Andrei Bacoș a devenit un nume sinonim cu altruismul și filantropia. Tânărul sucevean nu s-a dezmințit nici înaintea Crăciunului din acest an, iar acțiunea inițiată și derulată alături de bunul să prieten Vasile Bolohan a adus bucurie pentru sute de copii din județ.
”Ne-am dorit să strângem un garaj cu alimente, jucării, hăinuțe, încălțăminte și dulciuri pentru copii și în final s-au adunat trei garaje. Datorită implicării oamenilor am prelungit acțiunea cu încă două săptămâni, iar în final am avut sprijinul a peste 80 de oameni din Suceava, Anglia, Franța, Italia și Germania. Prin intermediul acestor oameni cu sufletul mare am putut oferi un mic dar unor familii nevoiașe din Suceava, Hânțâșți, Bălăceana, Dorohoi, Sf. Ilie, Șcheia, Ilișești, Ipotești, dar și la orfelinatele din Șcheia și Mihoveni, precum și la casele de tip familial din Gura Humorului, dar și unui număr de 50 de copii din Câmpulung Moldovenesc. Dorim să mulțumim celor care ne-au ajutat și vom face din asta o tradiție pe care o vom respecta în fiecare an. Din puținul fiecăruia ajungem să bucurăm sute de familii și copii”, a mărturisit Andrei Bacoș.
Acțiunea a ajuns deja la al șaselea an, iar Vasile Bolohan, partenerul lui Andrei Bacoș, spune că simte o bucurie aparte când știe că o parte din copiii fără posibilități au parte de o surpriză plăcută în prag de Crăciun.
”Nu doar că Dumnezeu există, ci îi împlinim și dorința. În decursul a 6 ani datorită bunătății voastre am realizat următoarele: donație de bani unui copil de 13 ani care a rămas fără ambele mâini în urma unui accident, bani pentru proteza de picior unui om, donație de bani unei fete ce a rămas paralizată în urma unui accident rutier, cazuri sociale și nenumărate acțiuni cu excursii la munte, dulciuri etc pentru copiii din centrele de plasament din Suceava. La cererea noastră mai adaug o casă nouă, complet mobilată, construită de un om ce vrea să fie anonim dar nu rezist să nu ii dau numele mic (DAN), unei familii cu 5 copii! Am strâns zeci de mii de euro datorită vouă OAMENI cu inima buna ce ați rupt de la voi să dăm noi la cei care am crezut că merită atenția noastră. Încheiem anul din nou cu rezultatul bunătății voastre...zeci de pachete făcute pentru cei cu nevoi și asta tot datorită vouă! Noi vom continua! Ne <împingeți> să nu ne oprim! Vă mulțumim din toată inima și vă dorim tot binele din lume! Sărbători Fericite!”, este și mesajul lui Vasile Bolohan.