Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) George Simion va fi prezent astăzi, la Suceava pentru a le mulțumi alegătorilor din județ pentru votul dat acestui partid la alegerile parlamentare. Întâlnirea este programată la ora 17.00, pe esplanada din fața Casei de Cultură.
Vizita la Suceava face parte dintr-un turneu național al lui George Simion, în care se oprește în peste 40 de orașe din țară pentru a se întâlni cu susținătorii acestei formațiuni politice, surpriza alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie.
Reamintim că la alegerile parlamentare, Alianța pentru Unirea Românilor s-a clasat pe locul al treilea, după PSD și PNL. Astfel, AUR a obținut 14,71% la alegerile pentru Senat și 14,51% la cele pentru Camera Deputaților. Ca urmare a acestui rezultat, AUR Suceava va avea în Parlament un senator, sculptorul Mircea Dăneasa, și doi deputați, Lucian Florin Pușcașu și Dorel Gheorghe Acatrinei.