Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, le-a mulțumit sucevenilor pentru încrederea acordată la alegerile parlamentare. Ioan Stan a spus că votul sucevenilor îi onorează pe social-democrați și îi responsabilizează în egală măsură. „Mesajul electoratului a fost clar și pornim la drum cu gândul că trebuie să ne mobilizăm și să punem în aplicare cât mai repede soluțiile avute pentru problemele stringente care macină societatea românească, inclusiv pe suceveni. Ne referim aici la combaterea eficientă a epidemiei de Sars-CoV-2, la consolidarea sistemului sanitar, la deschiderea școlilor, la punerea în aplicare a legii pensiei, a legii alocațiilor și alte măsuri cuprinse în programul nostru de guvernare care ne vor ajuta să revenim cât mai repede la o viață normală”, a declarat Ioan Stan, după ce PSD a câștigat alegerile în județul Suceava, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat.
În același timp, el i-a asigurat pe alegătorii suceveni că indiferent de opțiunea politică avută, vor găsi în parlamentarii PSD de Suceava niște parteneri de dialog corecți, echilibrați, axați pe rezolvarea problemelor existente în județ. „La fel ca și până acum, nu vom ține cont de culoarea politică atunci când vine vorba de a găsi soluții pentru localitățile sau oamenii județului Suceava. Avem suficientă maturitate politică cât să înțelegem că prioritar este județul Suceava, nu partidul din care provenim și că în Parlamentul României îi reprezentăm pe toți sucevenii, nu numai electoratul nostru”, a arătat liderul PSD Suceava.
Ioan Stan a spus că PSD înțelege toate aceste lucruri, spre deosebire de președintele României, Klaus Iohannis, care în ciuda faptului că trebuie să fie președintele tuturor românilor, alege să fie mai departe președintele PNL-ului și refuză să respecte Constituția. Stan a precizat că șeful statului susține în continuare că premierul trebuie dat de PNL, deși PSD a câștigat alegerile în mod clar. „Prin asta încalcă conștient statul de drept, iar UE a avertizat că nu va acorda bani europeni statelor care fac acest lucru. Din cauza acestui președinte iresponsabil, ne vom lua adio de la cele 80 de miliarde de euro care ne reveneau.
În ciuda acestui ultim aspect prezentat, vă mulțumim tuturor și ne angajăm să vă reprezentăm cu demnitate, responsabilitate și eficiență”, a încheiat Ioan Stan.