2020 a fost un an ce nu poate fi comparat cu niciun altul. Pandemia COVID-19 a afectat fiecare aspect al vieții oamenilor și a pus o presiune colosală pe sănătatea fizică și mintală a acestora, pe sistemele de sănătate, economia, mijloacele de trai și rețelele sociale din întreaga lume. În acest context, sute de mii de voluntari s-au alăturat Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, oferind sprijin vital comunităților lor locale.
Încă de la debutul pandemiei, voluntarii Crucii Roșii Române au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie: distribuirea de alimente esențiale și produse de igienă; oferirea de sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină; monitorizarea telefonică a persoanelor izolate; distribuirea echipamentelor medicale și de protecție unităților medicale.
Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, voluntarii au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului. În condiții neprielnice, ei au depășit bariere și, cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.
Voluntarii noștri sunt profesori, asistenți medicali, studenți, economiști, artiști, părinți, tineri și bătrâni. Toți își găsesc timp pentru a face voluntariat alături de slujbele lor zilnice sau de alte responsabilități. O mare parte din activitatea voluntarilor este vizibilă, dar multă muncă de ajutorare se desfășoară și în culise - de la a fi o voce prietenoasă la capătul unei linii telefonice pentru persoanele vulnerabile și izolate, până la a ajuta la gestionarea contractelor de donații - fiecare acțiune individuală de solidaritate, fiecare gest de sprijin comunitar contează. Fiind cea mai extinsă rețea umanitară din lume, știm că această acțiune locală colectivă are un impact global masiv. De Ziua Internațională a Voluntarilor, ca în fiecare zi de altfel, suntem mândri de voluntarii Crucii Roșii Române, voluntari care salvează vieți și luptă pentru umanitate. Le mulțumim tuturor.
Fiecare voluntar de Cruce Roșie merită aplauzele noastre și vă încurajăm pe toți, în data de 5 decembrie, să aplaudați împreună cu noi eforturile lor.
Corneliu Dediu, director, Crucea Roșie Suceava