Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței a fost amendat cu 5.000 de lei de angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. Măsura a fost luată după ce bărbatul a fost prins la volanului unui camion în timp ce se deplasa pe un drum forestier din Vatra Moldoviței. În camion se afla cantitatea de 14 mc de lemn de foc rășinoase. Problema era însă alta, și anume bărbatul efectuase mai multe transporturi de material lemnos folosindu-se de același aviz de însoțire.Lemnul de foc a fost ridicat în vederea confiscării şi a fost predat în custodia Ocolului Silvic Vama.