Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a organizat un concurs de desene și eseuri având ca temă prevenirea violenței și abuzurilor împotriva copiilor și tinerilor, concurs adresat copiilor și tinerilor instituționalizați. Acțiunea s-a înscris în campania educativă intitulată „19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenței împotriva copiilor și tinerilor”.
La nivelul serviciilor rezidențiale din structura DGASPC Suceava s-au desfășurat mai multe activități de prevenire a violenței în rândul copiilor și tinerilor. Asociația Multicare a dorit să premieze cele mai bune desene și, totodată, cel mai bun eseu. Roxana Așomulesei, din cadrul Serviciilor Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, și Chiciuc Adi, din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, au fost premiați pentru cele mai bune desene realizate, iar Agafiței Denisa a fost premiată pentru cel mai bun eseu realizat în cadrul campaniei.
· Activități atractive
De asemenea, în cadrul „Campaniei 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”, la CTF „Universul Copiilor" Rădăuți s-a desfășurat activitatea „Stop violenței!”, unde s-a discutat cu beneficiarii despre cauzele violenței, principalele forme ale acesteia și efectele ei. Scopul activității a fost conștientizarea faptului că violența este un fenomen actual grav, ce poate deveni izolat prin educație, care trebuie să aibă la bază dragostea și respectul pentru ființa umană. Beneficiarii au realizat desene și au scris mesaje antiviolență. Beneficiarii Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului s-au alăturat campaniei și au abordat această temă implicând copiii în activități creative, dar și de informare, desenând și dezbătând subiectul amplu al violenței. În cadrul celor 19 zile de campanie, beneficiarii Centrului de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, împreună cu colaboratorii de la Clubul Copiilor, au abordat fiecare tema cu seriozitate. Pentru a face cât mai atractive temele propuse, activitățile au inclus dezbateri, desene, afișe, postere cu titlul fiecărei teme propuse din cele 19, vizionarea de filme, documentare pe înțelesul tuturor. Tinerii au vorbit despre exploatarea unei persoane, despre modul cum putem preveni, combate, controla aceste practici și au creionat profilul victimei traficului de persoane. „Prin această campanie anuală ne-am dorit să implicăm cât mai mulți copii și tineri care sunt la vârste critice și să-i facem să înțeleagă că împreună trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să contribuim la crearea unui mediu fără violență, fără abuzuri, conștientizând că la baza realizării acestora se află comunicarea, toleranța, respectul reciproc și educația”, a declarat directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac.