Cunoscând faptul ca preșcolarii și elevii din clasele primare și de gimnaziu de la Școala Gimnazială Pârteștii de Sus și școlile structură: Școala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” Solonețu-Nou și Școala Gimnazială Cacica au nevoie de activităţi care să le lărgească orizontul cunoașterii și să le ofere momente în care să ,,strălucească” în fața colegilor, folosindu-și cunoștințele și abilitățile, cadrele didactice au derulat alături de copii, în cadrul proiectului intitulat ,,Viața satului meu de ieri și de azi”, 27 de activități, printre care: ,,Interculturalitate și multilingvism”, „Vizionare film - Hachiko: Povestea unui câine”, ,,Viața religioasă în trecut și prezent”, ,,Expoziție de fotografie”, ,,Gastronomie tradițională”, ,,Viața satului meu de ieri și de azi”, ,,Obiceiuri și datini din Cacica”, ,,Arhitectură și artă tradiţională”, ,,Ocupaţii vechi şi noi”, ,,Șezătoarea și claca”, ,,Joc și joacă”, ,,Obiceiuri și datini pârteştene” .
Deși desfășurate online, pe platforma Google Classroom, după cum ne-a spus coordonatoarea de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. Cîmpan Nicoleta Oana, activitățile au dus la îndeplinirea obiectivelor propuse: cooptarea elevilor în activități menite să răspundă preocupărilor lor (artistice, culturale, civice etc.), în vederea descoperirii/valorificării aptitudinilor/talentelor acestora, implicarea elevilor în activități/proiecte menite să le dezvolte spiritul de echipă, spiritul practic, spiritul competitiv sau activități menite să răspundă nevoii de socializare și de comunicare a acestora, trezirea curiozității și insuflarea dorinței de cunoaștere a mai multor informații despre temele propuse, cultivarea gustului elevilor pentru valorificarea, păstrarea și redescoperirea specificului şi valorilor locale, realizarea unei bune educații religioase, promovarea educației interculturale, cunoașterea elementelor de istorie locală, îmbinarea utilului cu plăcutul prin organizarea activități cu caracter tematic.
A fost de fapt „Școala Altfel”, când elevii și preșcolarii, ghidați de bunici și părinți, au descoperit sau redescoperit valorile culturale locale, participând cu entuziasm, atenție și interes la majoritatea sarcinilor de lucru. Produsele finale ale activităților, machete, desene, mini dicționare ilustrate cu termeni gastronomici și apoi cu regionalisme, expozițiile online de fotografie, jucăriile, cusăturile, împletiturile și covorașele desenate i-au entuziasmat atât pe elevi, cât și pe cadrele didactice, însă regretul de a nu fi față în față a lăsat o umbră de tristețe pe chipurile tuturor. Profesorii au reușit să remodeleze activitățile, astfel încât să eficientizeze parteneriatul școală-familie „și să valorizeze toate resursele educative ale acestuia, punând accentul pe informațiile prețioase deținute de membrii mai în vârstă ai fiecărei familii”.