Un grav accident rutier, în care a fost implicată o mașină de poliție, s-a produs marți dimineață pe artera principală din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Un polițist de la Vatra Dornei, care se deplasa spre Suceava pentru a duce probe biologice de sânge la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, probe recoltate în cadrul unor cercetări penale, a surprins și accidentat un localnic în vârstă de 46 de ani, care, rezultă din cercetări, s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura suficient.
Pietonul a fost preluat de o ambulanță în stare gravă și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost operat de urgență, fiind conștient post-operator.
Contactat de Monitorul de Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu a declarat că din primele verificări rezultă că agentul de poliție de la Vatra Dornei circula doar cu semnalele luminoase pornite, fiind în misiune. Oricum, polițiștii de la cercetare internă vor face o anchetă pentru a stabili dacă mașina de poliție trebuia sau nu să aibă pornite semnalele acustice și luminoase pentru cazuri de urgență.
Pe de altă parte, oricare ar fi situația, cauza principală a accidentului este traversarea neregulamentară.