Starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, arhimandritul Iustin Dragomir, se află internat în stare critică la un spital din București, fiind confirmat pozitiv cu Covid-19, potrivit unui anunț postat marți, pe pagina de Facebook a mănăstirii.
„Să ne rugăm Bunului Dumnezeu și Măicuței Domnului, să treacă peste această cumplită încercare și să-l revedem sănătos în mijlocul nostru”, este apelul lansat de obștia mănăstirii către credincioși. Starețul este unul dintre cei mai iubiți ierarhi din județul Suceava, fiind cel care a înființat Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” de la Rădăuți, în care peste 100 de copii orfani sau din familii defavorizate și-au găsit casă. (VIDEO)
Părintele Iustin, în vârstă de 67 de ani, a fost preluat, luni, de la mănăstire de o ambulanță privată și transportat la Spitalul Militar din București. Pe drum i s-a făcut rău de mai multe ori, starea sa fiind critică. El era deja confirmat pozitiv cu SARS-CoV2 și are și alte probleme de sănătate, fiind cardiac și cu diabet.