Unitatea mobilă de terapie intensivă a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost racordată la centrala termică a unității medicale. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că au fost montate patru calorifere și au fost făcute racordurile, iar în cursul nopții de luni spre marți s-a păstrat în interior temperatura de 20 de grade Celsius. Dacă și în noaptea de marți spre miercuri se mențin 20-21 de grade Celsius, vor fi îndeplinite condițiile pentru ca pacienții să poată fi internați aici. Dr. Calancea a spus că reprezentantul firmei de la care a fost achiziționată unitatea mobilă ATI va veni la Suceva sâmbătă pentru a înlocui piesa din cauza căreia sistemul de încălzire nu funcționează. „Nu a fost o problemă de exploatare. Cât nu a fost nevoie de încălzire n-am avut probleme. Când am început să folosim sistemul de încălzire, după o perioadă s-a defectat”, a explicat managerul spitalului. În unitatea mobilă vor fi internați din nou pacienți doar după ce va fi remediat și sistemul propriu de încălzire și va fi făcută o evaluare generală, de către reprezentantul firmei producătoare, a modului în care funcționează echipamentele.
O problemă similară a apărut în data de 20 octombrie și la unitatea mobilă ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, conform publicației opiniatimisoarei.ro. Defecțiunea la sistemul termic a fost remediată, unitatea a fost repusă în funcțiune în data de 16 noiembrie, iar pe 18 noiembrie s-a stricat din nou, potrivit DiGi 24. De data aceasta au apărut probleme la presiunea oxigenului din TIR, care a scăzut din cauza consumului ridicat. Cum stocatorul de oxigen alimentează atât unitatea mobilă, cât și întregul spital, nu s-a putut crește presiunea fiindcă asta ar fi însemnat automat creșterea presiunii oxigenului și în unitatea spitalicească.