În ziua de 21 noiembrie 2020, Părintele Ioan Ciornei a trecut la cele veşnice după o lungă şi grea suferinţă.
S-a născut la data de 02 iunie1939, în satul Pârteştii de Sus. A fost licenţiat în teologie la Institutul teologic de grad universitar din Bucureşti, promoţia 1962. După absolvirea institutului, funcţionează ca pedagog la Seminarul Teologic de la mânăstirea Neamţ şi apoi ca ghid la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi. În anul 1975 este hirotonit diacon şi apoi preot, slujind până în anul 1978, ca preot slujitor la Parohia Sfântul Gheorghe, din Laura - Vicovul de Sus. Începând cu data de 1 iulie 1978, slujeşte ca preot slujitor şi apoi ca preot paroh la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi. La data de 1 aprilie 1981, este ales ca protopop la protopopiatul din Rădăuţi, până la data de 1 iunie 1995, când este transferat ca inspector bisericesc la Centrul Eparhial Suceava, unde funcţionează până la data de 01 februarie 1996 după care a slujit ca preot paroh şi preot slujitor la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Rădăuţi până la data de 01 iunie 2000, când se pensionează.
Trupul neînsufleţit al Părintelui Ioan Ciornei se află depus la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Rădăuţi, iar slujba înmormântării va fi săvârşită marţi 24 noiembrie 2020.
Contantin AGAFIȚEI