Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, care este și președinte al Comisiei pentru Administrație și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, a declarat că în ultimul an, odată cu venirea PNL la guvernare, administrația liberală din județul Suceava a reușit să deblocheze proiecte importante pentru Bucovina, pentru Suceava. Asta după ce „estul României a fost ținut în subdezvoltare de toate guvernele PSD care s-au succedat de la Revoluție”. „Această realitate ne este arătată mereu de raportările Uniunii Europene care poziționează partea de est a țării noastre printre cele mai slab dezvoltate regiuni din cadrul UE, realitate care,însă, se va schimba prin eforturile Guvernului PNL”, a afirmat deputatul Angelica Fădor.
Ea a afirmat că cel mai recent proiect, „capital pentru dezvoltarea economică a zonei”, va intra în curând în faza de implementare, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea și au fost desemnați câștigătorii pentru realizarea documentației tehnice pentru cele trei loturi de autostradă care vor lega Baia Mare de Suceava. Este vorba despre Autostrada Nordului, care va conecta Nord-Vestul țării cu Nord-Estul și care va facilita mobilitatea mărfurilor și a persoanelor.
„În pregătirea demarării acestui proiect esențial pentru creșterea nivelului de trai al bucovinenilor și pentru dezvoltarea economică a zonei, președintele CJ, Gheorghe Flutur, a anunțat deja că instituția Consiliului Județean va coordona construcția centurilor ocolitoare ale orașului Gura Humorului și municipiilor Câmpulung Moldovenesc și Vatra-Dornei”, a declarat Angelica Fădor. Ea a amintit că a fost co-inițiator al legii privind construcția Autostrăzii Nordului și a salutat decizia președintelui Iohannis de a promulga actul normativ. „Autostrada Nordului și Autostrada Moldovei vor fi stâlpii relansării economice a Bucovinei și întregii Moldove”, a mai spus parlamentarul sucevean.