Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost victima unei noi acțiuni de intimidare, miercuri noapte, de această dată la Vicovu de Jos, în timp ce se afla la o acțiune de verificare asupra unui camion, oprit de polițiștii de la Secția Rurală Gălănești. Daniel Bodnar și-a parcat mașina în parcarea unei benzinării unde alimentase și, în timp ce era plecat de lângă aceasta, parbrizul și masca autoturismului au fost sparte cu pietre. ”Din păcate, nu toate acțiunile se termină așa cum ne dorim! Cei care sunt afectați de acțiunile noastre își arată din nou ticăloșia. Nu cred că are legătură cu transportul de azi (miercuri, 18 noiembrie) ci mai degrabă cu evenimentul de joi (joia trecută) cu acel Mercedes BRU. Vom vedea ce probe se vor aduna. Aceste evenimente nu fac nimic altceva decât să ne ambiționeze și mai mult să continuăm lupta începută”, a transmis activistul de mediu. Daniel Bodnar a făcut referire la incidentul de săptămâna trecută când fiul unui afacerist din Gura Putnei, la volanul unui Mercedes, l-a blocat și șicanat în trafic, pentru a nu se putea apropia de un camion cu lemne. Fiul afaceristului s-a ales cu amenzi și cu permisul suspendat În ultima perioadă, Daniel Bodnar a fost victima unei agresiuni fizice și a mai multora de distrugere.