Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), a obținut recent Premiul pentru Poezie din partea Revistei de cultură „Ateneu” Bacău. Premiile Revistei „Ateneu” au o îndelungată și frumoasă tradiție, fiind acordate încă din anul 1971, de la prima ediție a Festivalului Literar-Artistic „George Bacovia”. „Au fost câteva întreruperi, fiindcă revista a fost și ea sub vremuri, neavând un drum lin, pentru ca, din anul 1984, admirabila inițiativă a redacției să fie reluată, premiile <Ateneu> devenind o veritabilă instituție care recunoaște valoarea, o confirmă și o omagiază”, conform http://www.ateneu.info/.
Actuala ediție a Premiilor Revistei „Ateneu” a fost una online. Juriul care a acordat premiile este format din redactorii revistei: Ioan Dănilă, Adrian Jicu, Marius Manta, Dan Perșa, Violeta Savu și Carmen Mihalache (președinte). Laureații pentru 2020 sunt: Premiul de Excelență – Cassian Maria Spiridon, Premiul pentru Studii Critice Interdisciplinare – Emanuela Ilie, Premiul pentru Proză – Lavinia Braniște, Premiul pentru Poezie – Alexandru Ovidiu Vintilă, Premiul pentru Publicistică – Liviu Franga.
Poetul Alexandru Ovidiu Vintilăa declarat că este onorat de „Premiul pentru Poezie” al revistei „Ateneu”, „care mi-a fost acordat pentru cel mai recent volum al meu, <Transparența unui popor de foci>, Editura Charmides, 2019. Mulțumiri din toată inima juriului, colectivul redacțional al publicației din urbea lui Bacovia”.
Despre „Transparența unui popor de foci”, criticul literar Constantin Cubleșan scria în cel mai recent număr al revistei culturale clujene „Apostrof”: „Lirica lui Alexandru Ovidiu Vintilă e pe cât de calmă pe atât de frisonată în interiorul trăirilor sale intime din care se generează, poetul având conştiinţa că de acolo, totuşi, trebuie să vină şi să se impună liniştea fiinţială peste lume: <în subsolurile unde se prepară anotimpurile/ prielnice (…) istoria cu ferestrele deschise/ spre/ stemele şi/ stepele inimii> (Pe măsură ce ritmul vieţilor noastre). E aici neliniştea unei conştiinţe vibrante a veacului său”.