Un tânăr în vârstă de 28 de ani, șofer pe o mașină de taxi aparținând unei firme sucevene, s-a ales cu amendă după ce a fost reclamat de o clientă. Femeia s-a urcat în taxi în zona centrală și a mers până în zona unui magazin din cartierul Obcini. Numai că, pe parcursul cursei, șoferul nu a purtat mască, așa cum cere legislația. Din acest motiv, clienta a sunat la Telefonul Verde și a reclamat problema. Având indicativul și numărul de înmatriculare, polițiștii au reușit să identifice destul de rapid autoturismul. Șoferul a recunoscut că a efectuat cursa în cauză, în seara zilei de joi, între orele 19.30 și 19.40, și că nu a purtat mască de protecție. Bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a pus în vedere ca pe viitor să poarte masca de protecție și să respecte prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.