Anchetele epidemiologice au depistat încă patru cadre didactice și doi elevi infectați cu noul coronavirus. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, sâmbătă, că au fost confirmați pozitiv cu Covid-19 un profesor de la Școala Gimnazială Baia, o educatoare de la Școala Gimnazială Râșca, un profesor de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și un profesor de la Centrul Școlar „Sf. Andrei” Gura Humorului. În rândul elevilor, au fost confirmați pozitivi un elev de la Școala Gimnazială nr.10 Suceava și un elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.