Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, le cere sucevenilor să fie consecvenți, la alegerile parlamentare, cu opțiunea politică de la alegerile locale, când votul în județ a fost majoritar câtre liberali. „Ați mers pe mâna noastră la alegerile locale, avem proiecte foarte curajoase. Ca să le putem îndeplini depinde enorm de mult să avem majoritatea în Parlamentul României, care să dea guvernare liberală”, a declarat Flutur.
Acesta a spus că în anii de guvernare PSD județul Suceava „a fost pedepsit”, prin „amânarea rușinoasă” a finalizării rutei ocolitoare a Sucevei, pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc, rutei ocolitoare de la Rădăuți, lucrărilor de extindere a gazului metan spre Vatra Dornei „și multe altele”, „toate din cauza PSD, care nu a avut drag de Suceava”.
Gheorghe Flutur, în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava, a afirmat că singur nu poate face ceea ce a promis în campania electorală de la alegerile locale și că are nevoie să fie „înțeles de Guvern și de Parlament”. „A venit guvernarea nostră cu un an în urmă. În decembrie anul trecut, prima acțiune a guvernului liberal a fost să deblocăm proiectul de apă- canal, de 234 milioane de euro. Am făcut-o cu liberalii. Vom avea proiecte pentru 25 de lucrări pe apă canal la Șcheia, Vicovu de Sus, Marginea, Mitocu Dragomirnei, Sucevița, Vatra Dornei și în foarte multe localități.
Guvernarea liberală în martie debloca construcția conductelor de gaz spre Vatra Dornei, promisă 7 ani de PSD fără a face nimic”, a spus Gheorghe Flutur, care a mai amintit aici și modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei Siret și necesitatea investițiilor în sistemul de sănătate din județ, pentru „revenirea la normalitate”.
„Guvernul liberal ne-a dat aprobarea pentru spitalul de copii și spitalul de boli infecțioase spitale. Avem nevoie de sala polivalentă din Suceava, amânată de PSD. Avem nevoie să preluăm Casa Culturii a Sindicatelor, să le dăm la schimb altceva și să dăm sucevenilor un loc pentru acțiuni culturale consistente. Avem nevoie de investiții în turism. Am asociat stațiunile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului în stațiunea Bucovina, unică. E nevoie de investiții, de un pol de dezvoltare turistică. Am pregătit proiecte pentru tabăra de la Bucșoaia. Pregătim proiecte pentru salina de la Cacica. Pregătim priecte de infrastructură turistică, să vină și mai mulți turiști în județul Suceava. s-a dat actul normativ pentru ca centurile ocolitoare de la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, să fie construite sub coordonarea Consiliului Județean Suceava. Mi-am asumat acest lucru. Va fi pe bani europeni și cât de important este să ai un Guvern și o majoritate parlamentară care să te audă”, a spus Flutur. Parcul industrial Bucovina de la Aeroportul „Ștefan cel Mare”, parcul industrial de la Siret vor fi „umplute cu investitori”, potrivit lui Flutur, dacă va fi „o politică liberală deschisă investitorilor”.
Liderul PNL face apel pentru continuitatepentru a face lucruri utile cu echipa liberală. „Dragii mei, vă asigur că voi lupta necontenit pentru revenire al normalitate și trecerea acestei perioade grele. Vă sunt alături, eu și echipa mea și sunt convins că veți fi și dumneavoastră alături de noi și veți merge la vot pe 6 decembrie pentru ca Suceava să aibă un viitor european. Va trece și pandemia. Sunt convins că vor veni și vremuri mai bune, mai liniștite. Acum, pe vreme rea trebuie să ne pregătim pentru vremuri mai bune. Trebuie să investim, trebuie să modernizăm. Ne gândim la confortul și siguranța, bunăstarea dumneavoastră. De aceea avem nevoie de votul dumneavoastră la parlamentare pentru echipa PNL”, este mesajul lui Gheorghe Flutur pentru suceveni, la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
De asemenea, el a mulțumit pentru votul în favoarea administrației liberale la alegerile locale, în urma cărora PNL a primit „prin redistribuire, peste 51% din voturile sucevenilor”. „Asta înseamnă că, în următorii patru ani, dumneavoastră, care ne-ați pus la treabă, așteptați de la noi să înfăptuim ceea ce am promis în campania electorală. Suntem foarte hotărâți, cu echipa liberală, să facem acest lucru”, a mai spus președintele PNL Suceava.