Învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și post liceal se desfășoară, de luni, 9 noiembrie a.c., pentru o perioadă de 30 de zile, exclusiv online, conform unui ordin al ministului Educației și Cercetării, Monica Anisie, de duminică, 8 noiembrie a.c..
Conform ordinului, Inspectoratul Școlar și unitățile de învățământ preuniversitar „au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologia informațională și internet”.
Prefectura Suceava a subliniat că la acest moment rămân deschise creșele și after school-rile. Activitatea acestora poate fi reevaluată/suspendată, la propunerea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.
Ordinul a fost transmis de Prefectura Suceava tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județ.