Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava și sectorul Teologic-Educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea arhiepiscopului ÎPS Calinic, organizează, de ziua Bibliei, pe 13 noiembrie, un eveniment educațional-cultural, un forum național și, în aceeași măsură, laborator de învățare alternativă, pentru copii și tineret, dar și pentru profesorii lor, intitulat „BIBLIAteca”.
Pot participa elevi din clasele primare, gimnaziu și liceu și elevi din învățământul teologic. Cei care vor să participe la forumul național „BIBLIAteca” trebuie mai întâi să își elaboreze, înscrie și să-și promoveze lucrările în spațiul dedicat evenimentului (https://www.facebook.com/BIBLIAteca-105686237996966/) iar apoi să completeze formularul de înscriere, până pe 10 noiembrie.
Forumul național și celebrarea învățării, festivitatea de premiere, ateliere de învățare colaborativă pentru copii și tineret, toate vor avea loc online, pe 13 noiembrie 2020, începând cu ora 16:00. Detalii și date de contact în formularul de înscriere: https://forms.gle/GffUfYUEXavNe2Z29 .
- „BIBLIAteca” cuprinde mai multe secțiuni
Designul laboratorului de învățare alternativă „BIBLIAteca” cuprinde:
Secțiunea Mesajul meu „Citește Biblia!”: vor fi premiate cel mai frumos mesaj comunitar, cel mai votat mesaj video/audio; Secțiunea Diamante biblice – eseu, exegeză în limbaj de novice (copii și tineret): premiul pentru originalitate, premiul pentru creativitate, premiul pentru conformitate, premiul pentru persuasiune;
Secțiunea Mesaj biblic în limbaj digital, instrumente de învățare și evaluare pentru ora de religie (sugestii, o listă nonexhaustivă – Prezi, Padlet, Wordwall, Quizizz, LearningApps, StoryJumper, BookCreator, Armored Penguin etc): categorii premiate – instrumente realizate de copii; instrumente propuse de tineri;
Secțiunea Răspunsuri biblice la provocări pandemice – creații literare și artistice, texte multimodale: categorii de premii – premiul pentru originalitate, premiul pentru creativitate, premiul pentru conformitate, premiul pentru persuasiune.