Muzeul de Științele Naturii Suceava vă așteaptă să-i treceți pragul pentru a vizita expoziția temporară „Malachitul - piatra țarilor”, expoziție în care veți putea vedea atât mostre de malachit brut, în stare naturală, cât și bijuterii fine realizate prin prelucrarea malachitului.
Expoziția a fost deschisă publicului marți, 3 noiembrie, și va putea fi vizitată până pe 3 februarie 2021. Intrarea la această expoziție este gratuită, iar programul muzeului este de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.Gazdele au luat toate măsurile de siguranță care se impun pe perioada de pandemie.
Sunteți provocați să faceți o fascinantă incursiune în lumea plină de mister a uneia dintre cele mai frumoase și interesante pietre semiprețioase și ornamentale - malachitul. Vizitatorii pot admira eșantioane brute de malachit din patrimoniul Muzeului de Ştiinţele Naturii, fragmente de malachit natural și de sinteză alături de obiecte ornamentale și bijuterii aparținând mai multor pasionați colecționari. Exponatele sunt însoțite de material fotografic și texte care prezintă succint informații și curiozități despre subiectul acestei expoziții. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat neobișnuitul acestui frumos mineral şi l-au folosit pentru a realiza ornamente și bijuterii care împodobesc astăzi sălile unor mari și importante muzee. Atât grecii, cât și egiptenii antici au apreciat această piatră și i-au acordat o importanță deosebită pentru designul său extraordinar și culoarea excepțională.
„Malachitul a fost folosit pentru decorarea clădirilor, confecționarea de talismane și podoabe. Și pulberea din acest mineral a fost folosită de sexul frumos ca fard de ochi. În Rusia, în secolele XVII-XVIII, în Urali, au fost găsite depozite mari de mineral, după care piatra de malachit a început să fie folosită în diverse tehnologii și activități științifice, devenind o piatră foarte populară, prin urmare, oamenii nobili și persoanele regale și-au ornat camerele și birourile din palate cu aceasta. Mai multe informații, atât științifice, cât și mituri și legende, vă invităm să aflați vizitând expoziția noastră”, au spus reprezentanții Muzeul de Științele Naturii Suceava.