Cele două săli de sport din Sfântu Gheorghe vor găzdui vineri meciurile etapei a X-a Ligii Naționale la handbal masculin. Handbaliștii de la CSU Suceava, poziționați pe locul 11 în clasament înaintea acestei runde, sunt încrezători înaintea duelului cu CSM Reșița, mai ales că toate testele COVID efectuate înaintea partidei au ieșit negative.
„Avem tot lotul valid și mergem în Covasna cu gândul la victorie. Observăm că Reșița are zero punte în clasament, dar acest aspect poate fi unul înșelător. Trebuie luat în calcul faptul că adversarii noștri au avut în precedentele runde probleme legate de coronavirus, și, în plus, în cursul acestei săptămâni au reușit să legitimeze doi handbaliști georgieni foarte buni. Sperăm că obținem un rezultat bun care să ne mențină în afara locurilor retrogradabile, pentru că știm sigur că la finalul campionatului fiecare punct o să conteze”, a declarat Adrian Chiruț, antrenorul principal al grupării sucevene.
În altă ordine de idei, oficialii celor de la CSU au anunțat că handbaliștii Baran Nalbantoglu, Vladyslav Kobzii și Viacheslav Sadovyi au fost convocați la echipele naționale ale țărilor de unde provin pentru partidele din preliminariile EURO 2022, care vor avea loc pe 4 și 8 noiembrie. Turcia va juca cu Olanda și Slovenia, iar Ucraina are programată „dubla” cu Rusia.
Meciurile etapei a X-a a Ligii Zimbrilor se vor disputa vineri în sălile „Sepsi Arena” și „Kati Szabo”, din Sfântu Gheorghe, după următorul program:
Ora 11.00: CSM Reșița – CSU Suceava
Ora 11.00: Magnum Botoșani – Potaissa Turda
Ora 13.45: CSM Bacău – CSM Vaslui
Ora 13.45: Dunărea Călărași – Steaua București
Ora 16.30: Steaua București – Dinamo București (în direct pe TVR2)
Ora 16.30: Dobrogea Sud Constanța – CSM Făgăraș
Ora 18.25: Minaur Baia Mare – Politehnica Timișoara (în direct pe TVR1)
Ora 19.15: CSM Focșani – HC Buzău
Clasament Liga Zimbrilor
1. Dinamo București 9 0 0 255-178 27
2. Dobrogea Sud 9 8 0 1 234-186 24
3. Potaissa Turda 9 7 0 2 261-216 21
4. Poli Timișoara 9 7 0 2 203-170 21
5. CSM București 9 7 0 2 246-214 21
6. Minaur Baia Mare 9 6 0 3 206-187 18
7. Steaua București9 5 2 2 214-191 17
8. HC Buzău 9 5 1 3 248-244 16
9. Dunărea Călărași9 4 0 5 219-202 12
10. CSM Făgăraș 9 4 0 5 203-203 12
11. CSU Suceava 9 2 2 5 214-238 8
12. CSM Vaslui 9 2 1 6 220-249 7
13. CSM Focșani 9 2 0 7 90-134 6
14. CSM Bacău 9 1 0 6 131-184 3
15. CSM Reșița 9 0 0 9 199-255 0
16. CSM Botoșani 9 0 0 9 67-159 0
La finalul sezonului regular, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce ultimele opt clasate vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.