Pro România a plecat la drum pentru alegerile generale programate pe 6 decembrie. Joi la amiază au fost depuse listele, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat. Lista la Camera Deputaților este deschisă de Cătălin Nechifor, iar la Senat de Octavian Ilisoi.
”Condițiile în care se vor ține alegerile în data de 6 decembrie par din ce în ce mai complicate, în situația în care rata infectării Covid-19 crește zilnic, drept pentru care rămânem consecvenți și atragem atenția autorităților să își concentreze eforturile pentru a asigura sănătatea publică, chiar dacă obiectivul marilor partide este de a se alege ei în funcțiile parlamentare”, se arată într-un comunicat al celor de la Pro România Suceava.
Obiectivul partidului, în noua construcție politică social liberală, alături de colegii din ALDE, este acela de a oferi românilor o alternativă de a alege și altceva decât PSD și PNL. Lista de candidați depusă de Pro România este o listă completă, cu persoane cu ocupații și profesii diverse, în condițiile în care 25% sunt femei și 40% tineri sub 38 de ani. La nivel național, partidul îi are pe doi foști premieri ai României, respectiv Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.