Asociația „Școala de Valori” implementează, în perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2020, în parteneriat cu sponsorul Provident Financial Romania IFN SA, a VI-a ediție a programului „stART” de burse private prin care să susțină tinerele talente ale României. Programul se adresează adolescenților cu cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România, care au vârsta între 14 și 18 ani inclusiv şi îşi desfăsoară activitatea artistică (desen, pictură, muzică, fotografie, vlogging, scriere creativă) în liceele și palatele/cluburile copiilor din România.
Asociația „Școala de Valori” acordă burse sub forma suportului financiar persoanelor aplicante la program, conform nevoilor specificate în dosarul de aplicare şi în limita valorii stabilite de către juriul ce va analiza dosarele depuse de către participanţi. Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare de 5.000 – 7.000 lei. Sprijinul financiar se oferă pentru: achiziţionare de materiale, instrumente, echipament sau alte produse necesare pregătirii solicitantului în vederea obţinerii de performanţe în domeniul artistic (desen, pictură, muzică); acoperirea cheltuielilor necesare pentru participarea la concursuri internaţionale şi naţionale, expoziţii și concerte; acoperirea taxelor de participare la cursuri de specializare/perfecționare în una dintre cele trei arii de interes (desen, pictură, muzică). Mai multe detalii puteți obține accesând https://scoaladevalori.ro/bursele-start-2020/.