Furnizarea căldurii în locuințele sucevenilor racordați la sistemul centralizat a intrat în linie dreaptă, după ce pornirea a fost făcută cu “probe la cald”, de vinerea trecută. Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a interesat miercuri dimineață de situația exactă a asigurării acestor servicii populației:
“O problemă de sezon, pe care am discutat-o cu acționarii de la Bioenergy și Thermonet, este cea legată de asigurarea căldurii în orașul nostru.
Încă de la finele săptămânii trecute au început a se face probele la cald, iar în prezent peste 75% dintre suceveni beneficiază de căldură. Mai exact, 35 din 48 de puncte termice furnizează căldură, dar curând vor finaliza de încărcat sistemul și la celelalte, încât să avem căldura asigurată în întregul oraș.
Ca de fiecare dată când este pornită furnizarea căldurii, din cauza presiunii și a temperaturilor ridicate, apar avarii pe anumite porțiuni ale rețelelor de transport și distribuție a agentului termic”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
“Mai sunt și probleme apărute pe alocuri, odată cu efectuarea probelor la cald, precum avaria constatată în zona Școlii Ion Creangă, unde se lucrează și se va găsi o soluție să schimbăm o parte din conductă, care a cedat.
Chiar de mai sunt și probleme ici-colo, sper ca până la finele săptămânii să avem căldură în întreg orașul”, a adăugat edilul sucevean, care a asigurat populația că nu va crește prețul la căldură în acest sezon rece.
Reprezentanții Thermonet Suceava au precizat că principalele avarii apărute sunt la punctele termice Cuza Vodă H, Cuza Vodă I, PT Gară, PT George Enescu 4/1 și Cuza Vodă 5, dar toate vor fi remediate până cel târziu la finele săptămânii.
În schimb, problema apărută la Obcini II este mai complicată, deoarece conducta care alimentează Școala nr. 9 “Ion Creangă” a cedat sub o clădire, ceea ce face intervenția imposibilă. Din această cauză, soluția propusă este cea de izolare a acestui consumator, Școala nr. 9 “Ion Creangă”, care nu va beneficia de căldură chiar și o săptămână, pentru a fi dată căldură celorlalți consumatori din jur, fiind comandată țeavă pentru a se realiza un nou traseu de racordare a unității de învățământ, pe domeniul public.
Chiar de nu au fost depistate probleme, în zona Arini agentul termic se va face simțit mai târziu decât în alte zone ale orașului, încărcarea rețelelor nefiind finalizată încă, plus că deja s-au semnalat foarte multe blocuri la care gigacalorimetrele sunt închise din subsol, de către proprietari, care așteaptă probabil să înceapă și perioada de acordare a subvențiilor la căldură.