Campania de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2020-2021 a început în județul Suceava. Până la această dată s-au vaccinat împotriva gripei 3.944 de persoane din categoria celor vulnerabile, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă. Ea a afirmat că DSP Suceava a primit două tipuri de vaccin gripal tetravalent, Influvac și Vaxigrip. La începutul lunii octombrie a.c., au fost primite două tranșe de vaccin – o tranșă de 10.080 de doze de vaccin antigripal indicat a fi administrat adulților și o tranșă de 1.900 de doze de vaccin antigripal pentru copii. La acesta se adaugă încă 15.240 doze de vaccin gripal primite în data de 19 octombrie a.c..
Vaccinarea se face prin intermediul medicilor de familie, cărora li s-au distribuit dozele primite, dar și prin spitale pentru personal, precum și în unități medico-sociale. Subliniem că DSP Suceava a solicitat Ministerului Sănătății, pentru acest sezon, 90.000 de doze de vaccin antigripal.
Gabriela Băncilă a precizat că această campanie de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon, a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 ani, persoane cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii și bătrâni institutionalizați, femei gravide, personal medical, conform strategiei Ministerului Sănătății și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. „Vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.