La webinarul „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” organizat sâmbătă, 17 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Sectorul teologic-educațional din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, au participat 218 persoane.
După cum a concluzionat organizatorul principal al evenimentului, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar de specialitate (IȘJ Suceava), seminarul online a fost de fapt un spațiu al informării autorizate de specialiști și al sensibilizării susținute de oameni ai școlii și ai bisericii.
„Au fost prezenți în panel specialiști, psihologi, profesori, preoți, metodiști, consilieri școlari, asistenți sociali, consilieri educativi, bibliotecari, reprezentanți ai societății civile, personal de conducere și administrativ din diferite instituții locale, regionale și naționale, din 17 județe, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Suceava, județul-gazdă, și din municipiul București”, a spus inspectorul școlar Daniela Ceredeev.
Parteneri. Teme abordate
În încercarea organizatorilor de configurare a noi și noi direcții de implicare în diminuarea fenomenului, îngrijorător și de netăgăduit, de trafic de persoane, și încredințarea că se poate reuși doar împreună, s-au alăturat mai multe instituții din mediile educațional preuniversitar și universitar, eclezial, nonguvernamental, precum și Instituția Prefectului Suceava, subprefect Laura Morar; Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, consilier arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă; Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Inspectoratul Școlar al Municipiului București; Universitatea „Al. I. Cuza” Iași; Centrul de prevenire și consiliere antidrog Iași; Centre județene de resurse și asistență educațională; Direcții generale de asistență socială și protecția copilului; Centre școlare de educație incluzivă; Asociația Șanse Egale, Valoare, Autoritate (SEVA).
Agenda evenimentului a cuprins mai multe teme: Importanța unei abordări concertate a luptei împotriva traficului de persoane - invitat comisar-şef de poliție Axel Maximilian Nicolae, directorul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane București, structură a MAI; Prezentarea fenomenului traficului de persoane la nivel național și local, invitat comisar-şef de poliție Liliana Orza, coordonator al Centrului Regional Suceava - Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, structură a MAI; 6 pași pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane, moderator psiholog Mihai Moisoiu – de la Centrul Regional Suceava Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Dezvoltarea unei rețele de suport și prevenire în lupta împotriva traficului de persoane, în județul Suceava – workshop de informare și angajament; moderator prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar. La final, participanții au avut o sesiune de întrebări și răspunsuri și focus-grup cu tema „Rămâi în siguranță!”.
Concluzii
Părerile de după seminar au fost concludente și încurajatoare: prof. Mihaela Grădinariu, de la Școala Gimnazială Râșca, a spus: „Activități necesare. Informații necesare. Implicare mai mult decât necesară, din partea tuturor. Ne mai dorim astfel de acțiuni. E minunat câte instituții își dau mâna! Și când Biserica adaugă har peste har. Mulțumiri!”; Marian Pîslariu, asistent social, DGASPC Iași: „Felicit acest demers. Ne dorim să formăm o comunitate puternică de specialiști, care să susțină periodic asemenea întâlniri și prin intermediul cărora să avem ocazia să dezbatem anumite probleme și dificultăți cu care ne confruntăm, să găsim soluții comune, care ar putea deveni un ghid de metode și tehnici de intervenție”.