Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Sectorul teologic-educațional din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,în parteneriat cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, organizează sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 14:00, webinarul „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”.
Agenda evenimentului cuprinde următoarele teme: Importanța unei abordări concertate a luptei împotriva traficului de persoane - invitat comisar-şef de poliție Axel Maximilian Nicolae, directorul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane București, structură a MAI; Prezentarea fenomenului traficului de persoane la nivel național și local, invitat comisar-şef de poliție Liliana Orza, coordonator al Centrului Regional Suceava - Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, structură a MAI; 6 pași pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane, moderator psiholog Mihai Moisoiu – de la Centrul Regional Suceava Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Dezvoltarea unei rețele de suport și prevenire în lupta împotriva traficului de persoane, în județul Suceava – workshop de informare și angajament; moderator prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar; Forum, sesiune Q&A, focus-grup – Rămâi în siguranță!, moderatori invitații.
Puteți să vă înscrieți pe https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSek9akAeix5izPupWrGAadPNwUJIYKQuVEQmevlLXEzG8gisw/viewform