Doi minori din Șcheia, unul în vârstă de 16 ani și unul de 17 ani, au fost identificați de polițiști ca autori ai unui furt de la o casă în construcție din localitate, de unde a fost sustrasă o betonieră. Unul dintre minori, cel la care a fost găsită betoniera, a ajuns în arestul poliției județene, reținut 24 de ore.
Joi, 15 octombrie, polițiști de la Secția Rurală Șcheia, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au pus în executare mandatul de percheziție de la locuința familiei minorului de 17 ani, fiind identificată și ridicată betoniera furată.
În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi suspecți sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”.
Minorul de 17 ani a fost audiat cu respectarea drepturilor procesual penale, după care s-a dispus măsura reținerii acestuia în arestul poliției județene, pe o perioadă de 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.