Maestrul Mihai Burduja a pierdut lupta cu Covid, înainte de a împlini 80 de ani

Un distins câmpulungean, Mihai Burduja, maestru emerit al sportului minții, șahul, a fost învins, joi, nu într-o luptă purtată pe tabla de șah, ci una pe viață și pe moarte, pe patul de spital, cu un inamic nemilos - COVID-19.

Maestrul Mihai Burduja, președintele Clubului Sportiv „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc și un vechi colaborator al ziarului Monitorul de Suceava, unde de mai bine de 15 ani realiza rubrica “Șahul: artă, sport, știință”, urma să împlinească 80 de ani peste trei săptămâni, pe 3 noiembrie.

Cunoscut publicist, harnic cercetător al preocupărilor omeneşti, al curiozităţilor din viaţa unor personalităţi ale lumii și autor a numeroase cărți, precum „Pe dealuri dogorâte de podgorii”, „Ispita vorbelor cu haz” , „De ale şahului de tot felul”, „Perle din templul Caissei” și recent „La ospăţ cu slujitorii slovei” (două volume), Mihai Burduja urma să trimită la tipar, în luna noiembrie, lucrarea „Gastronomie literar distractivă” (volumele I şi II).

Numele său a apărut de-a lungul anilor în mai toate publicaţiile vremii, în reviste precum „Sport şi Turism”, „Lumea Carpatică” , „România Mare”, „Arta Culinară” şi altele, precum şi în cotidiene din aproape toată ţara.

Provenit dintr-o familie de feroviari din tată în fiu, Mihai Burduja a continuat tradiția, lucrând peste 38 de ani la Regulatorul de Mişcare şi Circulaţie pe care el îl numea cu respect „Statul major al căilor ferate”.

Întreaga viață s-a zbătut să creeze în Bucovina o pepinieră foarte valoroasă de şahişti, să demonstreze lumii că sportul minţii ar putea să aibă un loc fruntaş în rândul sporturilor din țară, cu beneficii spirituale nebănuit de mari.

În ciuda vârstei înaintate și a stării de sănătate mai precare, el continua să muncească, să cerceteze, să scrie și să publice, spunând:

„Nu am plăcere mai mare, nici mângâiere mai statornică şi acum, la vârsta părului argintiu, decât lectura zilnică, ea a devenit un reflex, un <medicament miraculos> fără de care mă simt bolnav. Nu cunosc un remediu mai suveran împotriva dezgustului vieţii ce o trăim în această criză care nu se mai sfârşeşte, decât această devoratoare şi plăcută  <zabavă>”.

Rămas bun, maestre!