Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava a amenajat la începutul acestui an școlar o grădină terapeutică senzorială de care beneficiază elevii școlii cu diverse tipuri de dizabilități. În cadrul acesteia se găsesc aleea senzorială și un colț al plantelor aromatice.
Aleea senzorială realizată cu materiale din natură are mai multe suprafeţe: nisip, pietriş de diferite mărimi și forme (piatră spartă, piatră de râu), scoarță de copac, buşteni de lemn. În spațiul destinat plantelor aromatice se găsesc lavandă, mentă, busuioc, mărar, pătrunjel, salvie, mușetel, lămâiță, etc.
Directoarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Mihaela Gabriela Lupașcu, la inițiativa căreia s-a efectuat acest proiect, a explicat că „aleea terapeutică reprezintă o unealtă eficientă de recuperare, o modalitate de relaxare şi terapie pentru elevi. Prin crearea acestui spațiu, ne dorim ca acești copiii să urmeze programe de terapie care duc la o recuperare funcţională a întârzierilor în dezvoltare şi la adaptarea acestora la mediul în care trăiesc”.
Elevii, coordonați de profesorii psihopedagogi din școală, voridentifica plantele aromatice,le vor analiza din punct de vedere al aspectului, mirosului, pot servi ceaiuri din aceste plante, iar plimbându-se pe aleea senzorialăvor experimenta simţul tactil într-un mod inedit. Mersul desculț pe aceste suprafețe funcţionează pe principiul presopuncturii. stimulând tălpile, ajută la eliberarea sentimentelor negative și restaurarea echilibrului organic și intelectual.
Grădina terapeutică senzorială include și anumite zone amenajate, unde copiii vor putea participa la activități ergo-terapeutice, cum ar fi plantarea florilor și plantelor aromatice în ghivece, modelaj în lut,desene, dar și bănci și alte spații ergonomice de relaxare.