La Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava a avut loc joi, 1 octombrie, vernisajul expoziției personale de pictură și grafică: „Itinerarii vizuale”, expoziție realizată de artistul plastic Lucia Pușcașu. Expoziția cuprinde 40 de lucrări, toate peisaje, care surprind plăcut ochiul privitorului prin coloritul deosebit: nuanțe de violet, ruginiu, galben, cărămiziu, cafeniu, albastru, nisipiu, toate armonizate într-o lumină aparte. În prezența unui grup restrâns de iubitori de artă, artiști, scriitori etc., cuvântul de deschidere i-a aparținut artistului plastic Camelia Rusu Sadovei, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Despre artista Lucia Pușcașu și lucrările ei a vorbit scriitoarea și jurnalista Doina Cernica.
„Talentul artistei plastice Lucia Pușcașu este asemenea unui diamant, prețios în sine și mai prețios prin șlefuirea prin studii universitare de specialitate, printr-un permanent efort de autoperfecționare și printr-o introspecție valorizatoare. Fațeta pe care o pune azi în lumină expoziția sa - Itinerarii vizuale - este aceea a unui pictor peisagist. De-a lungul anilor, de-a lungul deceniilor, am putut admira numeroase peisaje realizate de Lucia Pușcașu, dar în expoziții de grup, de regulă ale unor tabere de creație la care a participat, în expoziții colective în genul saloanelor sau chiar în expoziții personale, dominate de alte genuri, subsumate însă unor tematici care nu aveau cum să le pună în prim-plan. Acum însă, cu o expoziție de aproape 40 de lucrări, în exclusivitate peisaje, avem aproape simțământul descoperirii, al întâlnirii cu o Lucia Pușcașu necunoscută. Artista a venit la această întâlnire cu peisaje din Balcic, din zona Laval (Franța), de pe Coasta amalfitană (Italia) și din Bucovina. Pictură și grafică, ulei pe pânză, pastel, baiţ și tuș, tehnici mixte. Dar mai ales a venit cu ceva care face atât de bine sufletului nostru! Lucrările ei au o solaritate, o frumusețe ca din amintirile care au păstrat esențialul, o luminozitate atât de bine-venite la acest început de toamnă cu ziua în rapidă descreștere și mohorâri ale cerului tot mai dese”, a spus Doina Cernica.
În următoarea perioadă sunteți invitați la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava pentru a admira lucrările remarcabile realizate de artistul plastic Lucia Pușcașu, printre care amintim Biserica Pătrăuți, 50 x 60 cm, ulei pe pânză, Catedrala din Angers (Franța), 34 x 43 cm, tehnică mixtă, Catedrala din Laval (Franța), 50 x 60 cm, ulei pe pânză, Casa albă, 62 x 57 cm, ulei pe pânză, Piața Domului din Ravello (Italia), 50 x 60 cm, ulei pe pânză etc.
„Cu ochi mari, cu o spontaneitate indiscutabilă a reținerii pe pânză sau carton a elementelor esențiale ale unui peisaj care o impresionează la prima vedere, Lucia Pușcașu rămâne într-o măsură importantă și o artistă cerebrală. Pânzele, cartoanele intră în atelier neterminate sau numai aparent terminate. Artista meditează asupra lor, asupra amintirilor care le însoțesc și le îmbogățește. Astfel, o - Înserare în Bucovina - ne vrăjește cu soarele trecut de apus persistând ireal, auriu, în acoperișul, gardurile și poarta caselor, între dealuri și flori viorii, sub un cer albastru cu irizări de asemenea viorii. În general și în multiple modalități, în peisajele sale, Lucia Pușcașu acționează creator asupra realității care le inspiră, îi păstrează acesteia osatura, dar îi schimbă <carnația>, irigând-o cu o fermecătoare imaginație, care la rându-i farmecă, induce o stare de încântare. Poate și o anumită tensiune. Suntem bucuroși că noi, privitorii, aparținem unei lumi atât de frumoase și atât de intens spiritualizate. Pentru că în ultimă instanță, rod al meditației, peisajele artistei îndeamnă la meditație. Artist tapiser, pictoriță și graficiană de incontestabilă valoare, cu această expoziție Lucia Pușcașu ni se impune și ca o peisagistă de clasă”, și-a completat expunerea Doina Cernica.
„O apariție editorială remarcabilă, cu un narativ fluid și suplu, cu o imagistică expresivă”
În cadrul aceluiași eveniment cultural desfășurat joi, 1 octombrie (proiect artistic propus iubitorilor de artă și coordonat de Lucia Pușcașu), scriitoarea Doina Cernica și-a lansat cartea „Hansel și Gretel în Pădurea Luminoasă”, Editura Mușatinii, Suceava, 2020.
Volumul a fost prezentat de poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al revistei „Bucovina literară”, care a spus că această carte este de o factură mai aparte. „Ține de literatura de călătorie, în carte fiind vorba despre un periplu la Barcelona, însă lectorul va fi lesne prins de o trăire mai specială pe care autoarea ne-o transmite din perspectiva faptului că este însoțită de familie și, ceea ce este mai important, de nepoți. Descrierile, realmente poetice, sunt parte din epicul care curge și care ne prinde într-un fel cuceritor. Revelațiile pe care le trăiește autoarea împreună cu familia în periplul spaniol, într-un oraș eminamente cultural, ne sunt redate în urma unor observații de finețe, veritabile introspecții într-un spațiu absolut excepțional plin de culoare și lumină”, a spus Alexandru Ovidiu Vintilă.
Volumul „Hansel și Gretel în Pădurea Luminoasă”, în opinia președintelui Societății Scriitorilor Bucovineni, nu e doar constatativ, autoarea este atentă la stilistica narațiunii, la ideatică. „Cartea este o poveste despre faptul că viața se află - în larg -, un teritoriu al sinelui profund, o meditație asupra rostului culturii în existența ființei umane. Una peste alta, Doina Cernica își pune întrebări și oferă răspunsuri, notația căpătând pur și simplu contrapuncte inedite, de o complexitate ce potențează un discurs al sufletului, despre condiția umană. Aș mai spune că volumul continuă paradigma propusă de Octavian Paler privind - condiția memorialului de călătorie într-o epocă de explozie a imaginii -. Într-un cuvânt, o apariție editorială remarcabilă, cu un narativ fluid și suplu, cu o imagistică expresivă, o împletire fericită între o stilistică perfect articulată și o serie de formulări memorabile”, a completat poetul Alexandru Ovidiu Vintilă.
Evenimentul a fost îmbogățit cu primele exemplare din numărul 4-5-6 (350-351-352) al revistei „Bucovina literară”, grație reprezentantei Editurii Mușatinii Suceava, Raluca Giurcă. Organizatorii evenimentului: Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Suceava, Asociația Artă și Umanitate și Societatea Scriitorilor Bucovineni.