Județul Suceava a raportat, vineri, 47 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV2, acestea fiind persoane care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 16 persoane au fost reconfirmate pozitiv, din 569 reconfirmate, la nivel național, conform GCS.
În ultimele 24 de ore, în județul Suceava au fost testate 562 de persoane; numărul total de persoane testate în județ este de 55.900.
Prefectura Suceava a informat că vineri în județul Suceava erau 545 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.71 la mia de locuitori.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 7 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 48 de persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 668 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 194 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 128 de pacienți sunt în zona tampon și 346 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 194 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19, 57 prezintă forme medii ale bolii, 80 prezintă forme ușoare, 42 au forme severe, 15 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia trei pacienți sunt ventilați mecanic.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 257 de paturi libere, din care 25 pentru pacienți Covid-19, 164 în sectorul Non-Covid și 68 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil un pat pentru pacienți Covid. De asemenea sunt 16 ventilatoare libere, din care 4 pentru pacienți Covid-19.
La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 48 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.
În carantină sunt 654 de persoane și în izolare la domiciliu se află 256 de persoane.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale 30 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 33 au câte un caz în evoluție, 25 au sub cinci cazuri în evoluție, 14 au sub zece cazuri în evoluție, iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.
În cursul zilei de 1 octombrie, polițiștii au verificat, în context Covid, 606 persoane și 39 de societăți comerciale și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 1000 lei cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform Legii nr.55/2020.
· Situația în țară
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Număr mare de cazuri noi se înregistrează în principal în județele care au centre universitare, având în vedere că majoritatea instituțiilor academice au impus obligativitatea testării RT PCR pentru studenții care se cazează la cămin. Cele mai multe cazuri noi sunt în București – 517, Bacău – 168, Iași – 107, Ilfov – 102, Timiș -79, Brașov și Vaslui – câte 78 de cazuri noi, Constanța – 76, Prahova – 77, Neamț – 70, Cluj – 66.
Până pe 2 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid – 19), dintre care 105.582 de pacienți au fost declarați vindecați. Peste 6.000 de cazuri, înregistrate de la începutul pandemiei până în prezent sunt în București – 18.285, Suceava – 6.649, Brașov – 6.200 și Prahova – 6.027. Cel mai mic număr de cazuri, până acum, îl au cu număr mic de locuitori (între 190.000 de locuitori și 330.000 de locuitori) precum Satu Mare- 745, Sălaj- 760, Călărași – 855 și Tulcea – 929.
Până pe 2 octombrie, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat, dintre care 53 (36 bărbați și 17 femei) în intervalul 1-2 octombrie, orele 10.00. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.471.499 de teste. Dintre acestea 26.011 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.575 la cerere.