Federația Română de Fotbal a stabilit programul partidelor din turul al treilea al Cupei României, faza națională. Șomuz și Foresta, cele două reprezentante ale județului în această competiție, se vor întâlni în meci direct la Fălticeni, miercuri, 7 octombrie, cu începere de la ora 14.30, împerecherea echipelor efectuându-se pe baza criteriului geografic. Gruparea antrenată de Daniel Stoica a ajuns în această etapă a competiției după ce a trecut în primele două tururi de Dante Botoșani, cu scorul de 3-0, și de Bucovina Rădăuți, la „masa verde”. Pentru Foresta, meciul cu Șomuz va reprezenta debutul în ediția 2020-2021 a Cupei României.
Până atunci, Șomuz și Foresta își vor măsura forțele în campionatul Ligii a III-a, tot pe stadionul „Constantin Jamaischi”. Partida contând pentru etapa a IV-a a Seriei I va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, la ora 15.00.
Ambele meciuri se vor juca fără spectatori.