Două autoturisme și un tir au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc joi dimineață, pe E 85, în satul Roșiori, comuna Forăști. În total au fost implicate patru persoane, din care una a rămas încarcerată.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Persoana încarcerată a fost extrasă, fiind conștientă. Personalul medical a mai preluat și transportat la spital o persoană. Celelalte două persoane implicate în accident nu aveau leziuni.