Județul Suceava a raportat, la 1 octombrie, 38 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV2, conform informării transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 34 de persoane din județul Suceava au fost reconfirmate pozitiv, din 509 persoane reconfirmate, înregistrate la nivel național.
În ultimele 24 de ore, în județ au fost testate 370 de persoane, potrivit Prefecturii Suceava. În acest interval, au fost internate 28 de persoane diagnosticate cu Covid – 19 și au fost externate 60 de persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 658 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 193 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 130 de pacienți sunt în zona tampon și 335 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 193 de pacienți diagnosticați Covid- 19, 78 prezintă forme medii ale bolii, 74 prezintă forme ușoare, 26 prezintă forme severe, 15 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia trei pacienți sunt ventilați mecanic.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 266 de paturi libere, din care 27 pentru pacienți Covid-19, 172 în sectorul Non-Covid și 67 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 9 paturi pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 18 ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienți Covid-19.
La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 46 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.
Numărul total de persoane din județul Suceava testate până în prezent este de 55.338.
În carantină sunt 652 de persoane și în izolare la domiciliu se află 255 de persoane.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale, 31 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 31 au câte un caz în evoluție, 26 au sub cinci cazuri în evoluție, 12 au sub zece cazuri în evoluție, iar 14 au peste zece cazuri în evoluție.
La această dată, în județul Suceava sunt 551 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție și 5.492 de persoane declarate vindecate.
Situația în țară
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (Covid – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Cele mai multe cazuri noi au fost în București – 301, Iași – 133, Constanța – 122, Bacău și Cluj- câte 104.
Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până la 1 octombrie, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat, dintre care 37 de decese ale unor pacienți cu comorbidități (28 bărbați și 9 femei) s-au înregistrat în intervalul 30 septembrie – 1 octombrie. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea, 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.
Situația în diaspora
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.701 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de Covid-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. La nivel european și global, până la data de 30 septembrie 2020, au fost raportate 3 295 77 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia și Germania.