Un accident casnic petrecut în curtea unei locuințe din orașul Broșteni a curmat viața unui bărbat de 58 de ani din localitate.
Nenorocirea s-a petrecut în cursul după amiezii de vineri, prin intermediul unui apel la 112 o femeie anunțând serviciul de ambulanță și poliția din Broșteni despre faptul că fratele ei, Dumitru Gherghină, a căzut de pe o scară și era în stare de inconștiență.
Un echipaj al ambulanței sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare victimei timp de 70 minute fără rezultat pozitiv, constatându-se decesul acestuia.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 58 ani din Broșteni s-a urcat pe o scară pentru a ajunge la acoperișul unei case din lemn, situată în curtea imobilului unde locuia împreună cu familia, acoperișul fiind situat la circa 4 metri distanță de sol. La scurt timp după ce bărbatul a urcat treptele scării, fiul său, care se afla în interiorul clădirii, a auzit o bubuitură și când s-a uitat pe geam l-a văzut pe tatăl său căzut cu scara pe treptele din beton.
După declararea decesului de către echipajul medical, cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Vatra Dornei, pentru efectuarea autopsiei medico legale.
Cercetările sunt continuate de polițilști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea din culpă”.