Trei tineri, originari din nordul și vestul Africii, au fost surprinși de polițiștii de frontieră suceveni la scurt timp după ce pătrunseseră fraudulos pe teritoriul țării noastre. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, sâmbăta trecută în jurul orelor 06.40, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus a observat trei persoane suspecte, de origine afro-asiatică, care se deplasau pe jos de la linia de frontieră spre localitatea Vicovu de Sus.
Lucrătorii de la graniță i-au reținut pe suspecți, și pentru că nu-și justificau prezența în zonă de frontieră i-au condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, pentru continuarea cercetărilor. Din verificărilor preliminare s-a stabilit că doi bărbați sunt cetățeni din Siria, cu vârste de 24 și 26 de ani, iar al treilea este din Libia, în vârstă de 27 de ani. Comisarul-șef Poroch-Serițan a precizat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în continuare urmând să fie dispuse măsuri legale.