Un nou accident mortal, la o zi distanță de ultimul, s-a petrecut sâmbătă dimineață, pe DN 2H, la Milișăuți. Două mașini s-au ciocnit violent iar pompierii militari ajunși la fața locului au găsit cinci persoane implicate, din care un bărbat era încarcerat. Persoana încarcerată, un bărbat de 68 de ani, a fost extrasă și preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Din păcate, pentru bărbatul de 68 de ani. care era inconștient, nu s-a mai putut face nimic, în scurt timp fiind declarat decesul, la locul accidentului. Alți patru răniți din cele două mașini au fost transportați la spital, fiind conștienți, dar având leziuni.
La locului accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje de la SAJ.
Din păcate, luna septembrie din acest an se dovedește a fi neagră pe șoselele din județ, după un august relativ liniștit.