Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns în arestul poliției județene, acuzat de tâlhărie calificată, după ce o femeie în vârstă de 71 de ani a fost deposedată prin violență de geanta pe care o avea în mână. Tânărul a fost prins de polițiști la scurt timp după comiterea faptei, fiind reperat și identificat într-o clădire în construcție, în care se ascundea, pe raza comunei Ilișești.
Joi, în jurul orei 11.00, polițiștii de la Secția Rurală Șcheia au primit un apel la 112 prin care erau sesizași că Maria C., în vârstă de 71 de ani, a fost tâlhărită pe raza satului Ilișești.
Din cercetări a rezultat că victima a plecat de la domiciliu pentru a merge la fiul său, care locuiește pe un drum alăturat, în Ilișești. Femeia s-a abătut la un moment dat pe o cărare cu vegetație densă, unde a fost atacată din spate de un tânăr cu glugă pe cap, care i-a smuls geanta pe care o avea în mână și a fugit. Victima și-a găsit ulterior geanta, la aproximativ 50 de metri distanță, fără banii din interior – 130 de lei.
În urma activității de investigare de la fața locului, plecând de la locul faptei, polițiștii au stabilit că suspect de comiterea faptei este un localnic de 21 de ani, cunoscut cu preocupări infracționale. Polițiștii au avut la un moment dat informația că acesta se ascunde într-o clădire în construcție, unde se ridică un hotel, în apropiere de sediul Primăriei Ilișești.
Șapte polițiști s-au deplasat în clădire, iar la etajul acesteia a fost găsit suspectul. Alexandru Botea, de 21 de ani, zis ”Aladin”, a fost audiat și dus la reconstituirea faptei.
În seara zilei de joi, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reținut în arest, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind probabilă solicitarea unui mandat de arestare pentru 30 de zile.