Un grav accident rutier, petrecut în această dimineață pe un drum din satul Basarabi al comunei Preutești, a curmat viața unei tinere de 19 ani.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 07.00, în timp ce două tinere de 19 și 20 de ani se deplasau cu un autoturism pe o șosea din Basarabi. În condiții în curs de stabilire, autoturismul a intrat în coliziune frontală cu o autobetonieră, impactul fiind devastator pentru autoturismul în care se aflau cele două tinere.
Prin intermediul unui apel la 112 a fost solicitată intervenția echipelor de salvare, la fața locului ajungând în scurt timp o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijinită de două echipaje SAJ.
În ciuda încercărilor de salvare a tinerei de 19 de ani, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, fiind declarant decesul acesteia. Tânăra de 20 ani era conștientă, dar cu multiple traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autobetonierei nu a necesitat intervenții medicale și transport la spital.
Polițiștii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili modul în care s-a petrecut tragedia și cine se face vinovat de producerea gravului accident rutier.