Un incident grav, dar care se putea termina cu mult mai rău, s-a petrecut joi dimineață la benzinăria Rompetrol din municipiul Câmpulung Moldovenesc, doi angajați suferind leziuni în urma unei deflagrații. Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit un apel de urgență în acest sens joi, în jurul orei 10.00.
Din cercetări a rezultat că doi tineri, unul de 22 de ani și unul de 25 de ani, angajați ai francizei Rompetrol care deține stația, au deschis un cămin subteran situat lângă pompele de alimentare cu carburant, prin care circulă conductele de alimentare a pompelor. Problema era că acel cămin era inundat parțial cu apă, astfel că cei doi au băgat o pompă electrică în interior, pentru a scoate apa.
Unul dintre angajați a intrat în interiorul căminului, unde a pornit pompa. În acel moment s-a produs probabil un scurtcircuit, care a aprins gazele acumulate în interior și a produs o explozie, din fericire de mică anvergură. A fost suficient însă ca cei doi angajați, unul aflat în interior și unul la gura de acces, să aibă de suferit
Cei doi tineri au ajuns la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde au fost diagnosticați preliminar cu arsuri de grad I și II la nivelul feței și mâinilor.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. Conform procedurilor, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, pentru o anchetă paralelă.