Nouă foști primari și trei foști consilieri locali, care și-au pierdut mandatele înainte de termen, după ce și-au înscris candidatura pentru alte partide, au contestat în instanță ordinele de încetare a mandatului, conform prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan. Acesta a informat, marți, printr-un comunicat de presă, că pentru toate cazurile în care Instituţia Prefectului a luat act de astfel de situații au fost emise ordine de prefect privind încetarea de drept a mandatului de primar, precum și în situația consilierilor locali, „cu respectarea strictă a procedurilor și termenelor legale”.
Potrivit prefectului, în perioada 7-22 septembrie 2020, au fost emise 219 acte administrative, respectiv 14 ordine de prefect prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarilor în localitățile Vadu Moldovei, Vicovu de Sus, Capu Câmpului, Ostra, Râşca, Stulpicani, Ulma, Frasin, Frumosu, Moara, Păltinoasa, Valea Moldovei, Stroieşti și Bosanci și 205 ordine de prefect prin care se constată încetarea de drept a mandatului consilierilor locali. Nouă ordine emise pentru primari sunt contestate în instanța de contencios administrativ și în cazul a trei consilieri locali este formulată plângere prealabilă.