Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a transmis șefului PNL al administrației județene, Gheorghe Flutur, că fondurile pentru modernizarea drumului de la Fălticeni la Liteni au fost alocați de fosta Guvernare PSD. Ioan Stan a mai spus că Gheorghe Flutur „se agață” de orice proiect din județul Suceava, chiar dacă nu are nici un aport la realizarea lui. „Domnia sa afirmă că asfaltarea respectivului drum este o investiția de 7 milioane de euro a Consiliului Județean Suceava. Ba mai mult, cică le-ar fi spus celor prezenți că dacă nu câștigă domnia sa împreună cu echipa PNL alegerile de pe 27 septembrie, lucrările vor fi sistate. Face asta ca și cum banii respectivi i-ar fi adus dumnealui de acasă, ca și cum respectivele lucrări ar depinde în exclusivitate de el. Este o nouă manipulare ieftină, marca Gheorghe Flutur. Omul efectiv nu poate mai mult și pentru că nu a realizat nimic personal în acest mandat, se agață de orice proiect, indiferent dacă și-a adus sau nu aportul la el”, a declarat Ioan Stan.
El consideră că Gheorghe Flutur a făcut la fel și cu drumul național de la Ciocănești – Cîrlibaba spre Maramureș sau cu șoseaua de centură a Sucevei. Ioa Stan a arătat că în ceea ce privește drumul județean Fălticeni – Liteni, banii pentru acest proiect au fost obținuți încă din 2018, în timpul guvernării PSD, prin programul PNDL II. Liderul PSD Suceava susține că președintele CJ Suceava a întârziat intenționat lucrările la acest drum până în momentul de față, cu unicul scop de a folosi investiția în interes electoral. „Gheorghe Flutur are și tupeul să sugereze că dacă nu iese el din nou președinte al CJ Suceava, lucrările vor fi oprite. Practic, după ce timp de aproape doi ani de zile nu a făcut nimic pentru oamenii din zonă, deși avea banii alocați pentru această investiție, acum îi amenință că dacă nu-l votează, rămân fără drum asfaltat. Penibil! La fel de penibil ca tupeul de care a dat dovadă însușindu-și meritele pentru inaugurarea noii Unități de Terapie Intensivă mobilă a Spitalului Județean Suceava, unitate construită integral din banii donați de societatea civilă, la care au participat cu diverse sume peste 33.000 de persoane și firme. Inclusiv în acest context „doctorul” Flutur s-a grăbit să-și facă campanie electorală folosindu-se de munca și sacrificiul altora, în interes propriu. Să vă fie rușine, dle Flutur! Și să știți că sucevenii nu uită că atunci când ei donau bani pentru Spitalul Județean, activitatea acestuia a fost blocată tocmai din cauza felului în care dumneavoastră înțelegeți să faceți administrație”, a încheiat Ioan Stan.