Raportările de duminică ale Direcției de Sănătate Publică Suceava arată că noul coronavirus a ajuns la trei noi unități de învățământ. Este vorba de o educatoare de la Grădinița cu Program Prelungit, un învățător de la Școala Gimnazială ”Ioan Ciurea” Fălticeni, dar și un profesor al Școlii Gimnaziale Nr. 10 Suceava.
În cursul zilei de sâmbătă au fost confirmate cu SARS-CoV2 alte două cadre didactice, ambele de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret. În momentul de față, la nivelul întregului județ, sunt 47 de cadre didactice infectate cu Covid-19, precum și 8 oameni din rândul personalului nedidactic.