Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a efectuat, sâmbătă, o vizită de lucru pe șantierul de modernizare a unui drum din Capu Codrului, comuna Păltinoasa. Flutur l-a felicitat pe primarul Eduard Wendling pentru modul în care a administrat comuna în acest mandat și l-a apreciat drept „harnic și destoinic”. Modernizarea drumului în lungime de doi kilometri și jumătate este finanțată prin PNDL, investiția ridicându-se la circa 1,3 milioane de lei. „Asfaltează un drum spre biserică, dar vreau să-l felicit pe primarul Eduard Wendling pentru modul cum a gândit gospodărește, legat de această investiție. Aici era coloana de apă și canal doar pe o parte funcțională și a reușit să racordeze și pe cealaltă parte casele oamenilor. N-am să înțeleg niciodată de ce a rămas nepusă în funcțiune această coloană, care de câțiva ani de zile era băgată în pământ”, a afirmat Flutur.
Acesta a menționat și alte investiții realizate în comuna Păltinoasa, printre care renovarea Căminului Cultural, „care are o arhitectură mai nemțească, de data aceasta”, dispensarele comunale din satele Păltinoasa și Capu Codrului, modernizarea iluminatului public și construirea a nouă poduri – „investiții făcute de către primarul Eduard Wendling în acest mandat, nouă poduri extrem de importante pentru că de multe ori, la ploi mari, șoseaua principală era inundată”. „Mă bucur că a înțeles această urgență și această prioritate deoarece torenții crează mari probleme, dar podurile care au fost făcute rezolvă și această problemă în comuna Păltinoasa și în satul Capu Codrului”, a declarat Gheorghe Flutur.
Președintele CJ a apreciat și modul în care au fost pregătite unitățile de învățământ din comună pentru începerea anului școlar, atât din punct de vedere al clădirilor, cât și al asigurării tabletelor pentru învățământul online.
„Au făcut o treabă extraordinară; practic și Capu Codrului și Păltinoasa au căpătat o altă față, o comună bucovineană de nivel european”, a afirmat Gheorghe Flutur. El a mai spus că primarul Wendling are proiecte de dezvoltare și pentru următorul mandat, pe care crede că îl va câștiga la alegerile locale din 27 septembrie. Printre acestea se numără extinderea rețelei de apă și canalizare și construirea unei stații de epurare în aval pentru că stația existentă este în amonte. „Dincolo de asta, îi suntem alături și mă bucur că are pregătit proiectul pentru gaze naturale pentru această comunitate. Are peste 1.000 de posibili beneficiari în Capu Codrului și Păltinoasa. Păltinoasa este o comună turistică, o comună în apropiere de Gura Humorului, o comună care așteaptă șoseaua de centură care să ocolească orașul Humor pentru că vara este aglomerație foarte mare și eu sunt convins că va fi o comună etalon a Bucovinei”, a afirmat Gheorghe Flutur.
La rândul său, primarul Eduard Wendling a declarat că președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, este „omul care m-a susținut cel mai mult în acest mandat”. „Este adevărul pe care trebuie să-l știe o comunitate întreagă și nu ne rămâne decât să fim încrezători în viitorul nostru deoarece, cu siguranță, comuna noastră va arăta altfel în 2024”, a mai spus primarul din Păltinoasa.