Învățătoarea Elena Negru și grupul „Bilcuța” din comuna Bilca au lansat recent albumul de muzică tradițională „Din Bucovina străbună”. A fost modul lor de a marca 10 ani de activitate asiduă, în scopul promovării folclorului autentic, a tradițiilor și obiceiurilor din Bucovina. Dăscălița Elena Negru, de la Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca,este cunoscută și apreciată pentru pasiunea cu care culege și interpretează folclor, ea fiind și moderatoarea unei emisiuni îndrăgite, tot în domeniul folcloric.
Elena Negru și-a început activitatea alături de grupul „Bilcuța” în anul 2010, participând la numeroase concursuri și festivaluri cu obiceiuri de nuntă, tradiții de iarnă, cântece și jocuri din vatra foclorică Bilca, pe care cu drag o reprezintă pretutindeni. Datorită autenticității din port și cântec, s-au remarcat la nivel național și chiar internațional, fiind invitați permanent la activități folclorice sau emisiuni TV.
În cei 10 ani de activitate folclorică, repertoriul Elenei Negru și al grupului „Bilcuța” s-a îmbogățit permanent, prin neobosita muncă a învățătoarei, de a culege folclor, de a scrie cele mai frumoase versuri și de a le pune pe melodii, mesajul acestora ajungând la sufletul omului iubitor de cântec autentic.
· Model, promotor
Este primul CD pe care îl scoate Elena Negru alături de „Bilcuța”, o încununare a anilor de muncă și căutări folclorice, și pentru acest succes, învățătoarea aduce mulțumiri celor ce au sprijinit-o în realizarea proiectului. Printre cei care au avut încredere în potențialul grupului „Bilcuța” și al învățătoarei Elena Negru se numără:Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca și directorul Costică Negru, primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu, Ștefy Lux și SilvConstruct Bilca, profesori, colegi învățători, părinții copiilor din grupul „Bilcuța” „și mai ales domnii Ciprian Cuzic și Daniel Ijac, pentru colaborare, seriozitate și promptitudine”.
Am aflat de la colegii Elenei Negru că aceasta este considerată un model de cadru didactic, un promotor al Bucovinei autentice, promotor al dragostei, cinstei și pasiunii cu care își face meseria, dovadă fiind rezultatele muncii ei, atât la catedră, cât și pe plan artistic, dar mai ales iubirea și respectul cu care este înconjurată de toți cei care au plăcerea de a o cunoaște.
„Ne alăturăm și noi celor care o felicită, ne bucurăm pentru frumoasa realizare și îi dorim ani mulți, cu sănătate, în a promova valorile neamului nostru și, bineînțeles, cât mai multe albume cu cântece rupte din vatra satului. Felicitări și mult succes, Elena Negru și grupul „Bilcuța”, este mesajul transmis de colaboratorii și susținătorii învățătoarei și interpretei Elena Negru.