Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a declarat că aproximativ trei milioane de elevi vor începe noul an școlar derutați de deciziile actualului Guvern PNL. Într-o declarație politică susținută în plenul Camerei Deputaților, Maricela Cobuz a spus că deschiderea noului an se face doar cu promisiunile actualei guvernări, fără să existe decizii concrete. Mai mult decât atât, Cobuz a arătat că sute de mii de copii vor începe noul an școlar fără tablete, fără acces la internet și fără acces la educație, iar cauza principală este incompetența guvernării PNL.
„Gestionarea ineficientă a licitației privind achiziția de tablete va îngreuna începerea cursurilor online pentru foarte multe școli din România. În momentul de față, PNL nu poate să asigure accesul la educație pentru fiecare elev din România. Din totalul de 250.000 de tablete necesare pentru copiii care nu au dispozitive tehnologice și nici acces la internet pentru a putea participa la cursurile online, Guvernul nu a achiziționat nici măcar jumătate”, a precizat Maricela Cobuz. Deputatul PSD de Suceava a adăugat că limitarea accesului elevilor la educație va ridica gradul analfabetismului din România, dar și că toate cursurile pierdute de elevii care nu au acces la învățământul online nu vor mai putea fi recuperate niciodată.
„Revenirea la școală este o provocare pentru toți, iar autoritățile locale sunt nevoite să facă eforturi drastice pentru achiziționarea de echipamente de protecție împotriva virusului Covid-19”, a spus Cobuz. Deputatul social-democrat a mai adăugat că Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au renunțat la anumite măsuri și au delegat sarcinile către administrațiile locale, nesprijinind financiar sau material instituțiile școlare privind protecția sanitară împotriva coronavirusului.
„Astfel, deciziile pripite luate de Guvernul PNL în ceea ce privește sistemul de educație din România se dovedesc a fi ineficiente. PNL demonstrează încă o dată că educația nu este o prioritate în România”, a încheiat Maricela Cobuz.