Tânărul în vârstă de 20 de ani, din Siret, care a pus pe jar mai multe echipaje de poliție, gonind la volanul unui BMW de la Dărmănești la Suceava, apoi de la Suceava la Fălticeni și retur, după care a luat-o spre Adâncata, rulând circa 70 de kilometri până a fost prins, avea se pare o adevărată manie a vitezei și se mândrea în cercul său cu faptul că poliția nu îl poate prinde.
Surse judiciare au precizat că sunt date că acesta a mai refuzat să oprească la semnalul unor echipaje de poliție, demarând în trombă și pierzându-și urma. Pe parcursul urmăririi din noaptea de 1 spre 2 septembrie, tânărul a făcut extrem de multe manevre periculoase, o parte dintre acestea fiind înregistrate de camerele de bord ale autospecialei care l-a urmărit. Acesta putea provoca nu una, ci mai multe tragedii, având în vedere depășirile făcute și intrarea pe drumuri principale, de pe drumuri secundare, fără a se asigura. Din fericire, el nu a făcut totuși victime, aceasta fiind partea pozitivă a acestui caz cu totul ieșit din comun.
O urmărire ca-n filme, cu manevre periculoase, tamponare și urmărire continuată pe jos
După cum am arătat în Monitorul de Suceava, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, magistrații de la Judecătoria Suceava au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Emanuel Costel Hanganu, din Siret, pentru comiterea a două infracțiuni de ultraj. Ancheta pentru stabilirea întregii activități infracționale este în plină desfășurare.
În noaptea de marți spre miercuri, puțin după ora 0.00, un echipaj de la Biroul Drumuri Naționale al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, care se afla pe raza comunei Dărmănești, unde acționa cu radarul, a fost depășit de un BMW 320 D, condus cu viteză excesivă. Șoferul a depășit mașina de poliție în zona cu marcaj de linie continuă, continuându-și drumul cu viteză spre municipiul Suceava. Polițiștii din echipaj au plecat imediat în urmărire, solicitând totodată sprijin prin stație altor colegi.
Șoferul fugar a ajuns în municipiul Suceava, pe parcurs mai făcând o serie de depășiri neregulamentare. Ceea ce Monitorul de Suceava a aflat în exclusivitate este că de la Suceava acesta și-a continuat drumul pe E 85, spre Fălticeni, unde s-a învârtit pe străzi secundare și, nereușind să-și piardă urma, a revenit spre municipiul Suceava. La un moment dat unul dintre polițiști a încercat să-l oprească, dar a trebuit să se ferească.
Când a revenit în zona Sucevei, șoferul a pierdut controlul BMW-ului, ieșind în decor. Aici, un echipaj a încercat să-l blocheze cu mașina, însă șoferul a efectuat manevra de mers înapoi, intrând în coliziune cu partea stângă a autospecialei de poliție, după care și-a continuat deplasarea. Cei doi polițiști din mașină sunt victime ale infracțiunii de ultraj, au stabilit din primele cercetări procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. De la acest moment, polițiști au trecut la somarea prin folosirea armamentului din dotare, fiind executate patru focuri în plan vertical, în timpul urmăririi care a continuat de la Suceava spre Adâncata.
Șoferul fugar a mai pierdut o dată controlul într-o curbă periculoasă, la Adâncata, de această dată mașina ieșind în decor. Aici, tânărul de la volan a coborât și a fugit pe jos. Polițiștii plecați în urmărire pe jos au reușit să-l prindă.
S-a stabilit că tânărul pericol public are doar 20 de ani și este din Siret. Emanuel Costel Hanganu este posesor de permis de conducere. Acesta nu era nici băut. Inițial s-a crezut că acesta ar fi vrut să distragă atenția echipajului pe care l-a depășit, însă polițiștii cred că este vorba doar de un teribilism dus la extrem.