Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, consideră că viitoarea autostradă A7 Siret – Suceava - București va avea o contribuție importantă la dezvoltarea acestui oraș. Prezent alături de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la verificarea lucrărilor de modernizare a drumului Suceava – Liteni – Dolhasca, Tomiță Onisii a declarat că această autostradă, care va trece prin zona orașului Liteni, va însemna o deschidere mult mai mare spre dezvoltare, civilizație și spre un trai mai bun al locuitorilor. În același timp, Onisii a ținut să precizeze faptul că de când a preluat funcția de primar, în acest oraș au fost realizate lucrări ample pentru modernizarea rețelei de drumuri. Astfel, el a precizat că printr-un proiect multianual al primăriei, începând de anul trecut s-a lucrat la modernizarea a opt kilometri de drumuri. „Vorbim despre drumuri care au fost tot timpul pietruite și oamenii sunt foarte mulțumiți și bucuroși că se întâmplă aceste lucrări de modernizare. Nu a fost ușor, pentru că atunci când am devenit primar, nu am găsit nici un metru de drum făcut în orașul Liteni. Am încercat în primul rând să facem rețelele de utilități, ceea ce de foarte multe ori aduce disconfort. Și pe această cale le mulțumesc cetățenilor că au acceptat aceste lucrări și încet-încet facem și drumurile. Avem apă, canalizare, iluminatul public reabilitat, facem și drumul județean și încercăm ca localitatea Liteni cu satele aparținătoare să arate cum trebuia să arate mai de demult”, a declarat primarul din Liteni. El a ținut să-i mulțumească președintelui CJ Suceava pentru sprijinul acordat orașului Liteni, precizând că modernizarea drumului Suceava – Dolhasca este o investiție extrem de așteptată de cetățeni, la fel cum este și autostrada A7. „Vă apreciez în primul rând pentru ambiția cu care v-ați luptat pentru autostrada care va începe și va trece pe aici prin zona orașului Liteni. O autostradă care va oferi posibilitatea orașului Liteni să aibă o deschidere mult mai mare spre dezvoltare, spre civilizație, spre un trai mai bun al locuitorilor de aici.
La rândul său, Gheorghe Flutur a apreciat lucrările de modernizare făcute de Tomiță Onisii la drumurile din comună, el subliniind faptul că acesta este unul dintre cei mai destoinici primari din județul Suceava. Flutur a spus că pe lângă investițiile făcute de acesta în modernizarea școlilor, a drumurilor, dar și în alte proiecte, Consiliul Județean vine acum cu modernizarea drumului județean Suceava – Liteni – Dolhasca. „Suntem umăr la umăr cu primarul nostru de la Liteni, cu tânărul nostru Tomiță Onisii. Eu am venit aici să verific drumul județean și mă bucură că e un șantier întreg pe drumul de la Suceava spre Dolhasca. Oamenii sunt bucuroși că se realizează această investiție. Și vreau să spun că aici s-a lucrat și la canalizare, un proiect important pentru Liteni. Și pot să spun că primarul Tomiță Onisii este un primar de toată isprava. Are școlile puse la punct, grădinițele, a asfaltat mai multe drumuri în mandatul acesta și am fost alături de el la toate aceste investiții. Până dăm drumul la autostradă aici trebuie să continuați asfaltarea drumurilor. Noi asfaltăm drumul județean, îl lărgim până la opt metri lățime”, a spus Flutur. El a subliniat faptul că modernizarea drumului Județean Suceava – Liteni – Dolhasca este un mare câștig pentru acest oraș și a apreciat faptul că lucrările au început în forță în această zonă. De asemenea, Gheorghe Flutur a amintit că săptămâna viitoare, la Suceava se va semna contractul pentru Autostrada Siret- Suceava – București, o investiție de 2,5 miliarde de euro. Flutur a subliniat faptul că această autostradă va însemna dezvoltare pentru zonă.