Un caz cu accente comice, dar care se putea sfârși cu o tragedie, s-a petrecut sâmbătă, la Drăgușeni. Pompierii au fost alertați prin 112 de faptul că un bărbat a căzut într-o fântână dezafectată, în care intrase pentru a scoate o capră căzută la rândul ei în fântâna buclucașă.
Pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni s-au deplasat de urgență la fața locului, pe un teren viran de pe raza comunei Drăgușeni. Fântâna cu gura la nivelul solului era dezafectată, fără apă, însă bărbatul în vârstă de 41 de ani căzuse de la o înălțime de aproximativ 12 metri. Ulterior s-a stabilit că, vineri, o capră a căzut în fântână iar proprietarul a intrat după ea. Omul s-a legat cu o funie de un picior, doar că nu a asigurat funia corespunzător, astfel că a căzut în gol, de la aproximativ 12 metri. Şansa bărbatului, dat fiind locul izolat, în câmp, a fost faptul că alţi cetăţeni au observat întâmplarea şi au solicitat imediat ajutor la 112.
Un pompieri militar asigurat de colegi a coborât în fântână, unde omul și apoi capra au fost readuși la ”liman”.
”Ambii fost aduși la suprafață, sănătoşi, fără probleme deosebite, care să necesite transportul la spital, respectiv la o clinică veterinară. După evaluarea medicală, bărbatul şi-a luat capra şi a plecat spre domiciliu, iar militarii s-au retras la bază”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.